Secția Ansamblul de Dans Popular „Maria Tănase”, din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj, sub egida Consiliului Județean Dolj, aduce în fața publicului un moment special, în care dansul devine formă și simbol.
Sub coregrafia maestrului Ionel Garoafă, dansatorii reinterpretează, prin mișcare și expresie artistică, elementele emblematice create de Constantin Brâncuși – Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și Coloana Infinitului, transformând patrimoniul sculptural românesc într-o experiență scenică plină de forță și emoție.
Un dialog spectaculos între tradiție, artă și spiritualitate românească, astăzi, 19 februarie 2026, ora 12:00, în Piața Mihai Viteazul din Craiova.
Acest montaj coregrafic aduce un omagiu marelui sculptor român Constantin Brâncuși.
Momentul coregrafic scoate în evidență începuturile creației sale, surprinzând clipa în care arta lui Brâncuși prinde viață.
Prin această lucrare coregrafică se dorește evidențierea măreției marelui artist oltean, Constantin Brâncuși.
