Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Craiova, a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier, produs luni dimineata, pe raza localitatii doljene Ișalnița.

Potrivit IPJ Dolj, în eveniment au fost implicate două autoturisme, una condusă de către bărbatul din Craiova, cea de-a doua de către o femeie în vârstă de 26 de ani din Drobeta Turnu Severin. „În urma impactului, autoturismul condus de bărbat a fost proiectat în afara părții carosabile, unde a lovit două autoturisme parcate. În urma evenimentului rutier, bărbatul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.