Ghidul pentru Submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” a făcut obiectul mai multor situații neclare sau cu aplicabilitate practică problematică în rândul fermierilor.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis în ultimii doi ani mai multe notificări către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și implicit către organul responsabil de aplicarea practică, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin care atrăgea atenția asupra unor chestiuni de ordin practic pe care le întâmpină membrii la decontarea primelor pentru polițele de asigurare încheiate.

Una dintre cele mai stringente probleme o reprezintă limitarea cu privire la stabilirea suprafeței exacte pentru care fermierul a întocmit contractul de asigurare, raportată la suprafața reieșită după controalele APIA, dar mai ales după controalele din Teledetecție.

Este un fapt cunoscut că toate instrumentele de măsurare au abateri, chiar dacă se măsoară cu același GPS, aceeași persoană, în aceeași zi – tot apar anumite diferențe. Despre diferențele dintre măsurătorile APIA și cele rezultate prin teledetecție, cu atât mai mult că aceste diferențe la măsurători sunt și mai frecvente.

Este imposibil ca suprafața asigurată să coincidă, fără nicio diferență oricât de minimală, cu suprafața agricolă declarată, dacă întâmplarea nefericită face să te afli pe eșantionul de control sau să vină la câteva luni controlul prin Teledecție. Din această cauză, Submăsura 17.1 este aproape imposibil de accesat pentru mulți beneficiari.

Această problemă a fost întâmpinată, la scară largă și în anul agricol 2020-2021. Foarte mulți fermieri au fost declarați neeligibili, după ce, deși în iunie 2021 nu au fost raportate probleme, la sfârșitul lunii octombrie a venit Teledecția, iar fermierii au fost anunțați în mai 2022 că vor fi declarați neeligibili ca urmare a diferențelor, chiar și infime, de suprafață asigurată versus măsurată.

Cu titlu de exemplu, au fost membri care nu vor putea beneficia de această submăsură din cauză că există o diferentă de 0,024% la o cultură sau 0,015% din total suprafață fermă în plus, între suprafața asigurată și suprafața rezultată din măsurătorile de la Teledecție. În prezent nu se acceptă nici măcar diminuarea până la suma solicitată de fermier în cererea de plată pe suprafață.

Astfel de situații sunt imposibil de acceptat, această măsură are scopul de a încuraja fermierii să asigure culturile, nu să îi descurajeze, mai ales că fermierii au dreptul și au nevoie să beneficieze de acești bani. Mai mult de atât, motivele refuzului nu pot fi imputate fermierului, ci mai degrabă diferenței dintre teorie și practica realității, fiind de notorietate faptul că diferențele rezultate între diferite măsurători sunt mai degrabă o regulă, decît o excepție.

Soluția corectă este să se identifice și implementeze rapid o soluție pentru fermierii care au depus documentația de accesare a sM 17.1 în 2021 și au aflat în mai 2022 că din cauza diferențelor minore reieșite în urma Teledecției, deci din motive obiective și total independente de fermieri, conform procedurii AFIR, să fie declarați eligibili.

Solicităm conducerii MADR, AFIR și APIA să ia toate măsurile legale care se impun pentru a clarifica procedurile, să fie mai permisive și conectate la realitățile practice, în sensul de a ține cont de factorii subiectivi și obiectivi care intervin pe parcursul unui an agricol de cca 6 – 9 – 12 luni și, urmare a cărora fermierii pierd sume importante, iar descurajarea crește în legătura cu accesarea banilor europeni.

Este nevoie ca decontarea sprijinului să se facă cu o toleranță de max. 2% din suprafața culturii asigurate sau ca decontarea sprijinului să se facă doar pentru suprafața culturii declarate de fermier.

Alianța solicită reglarea acestei nereguli de aproape 2 ani; prin urmare resupunem atenția și public instituțiilor responsabile să vină în sprijinul fermierilor și să repună în normalitate accesarea subvențiilor pentru primele de asigurare începând cu anul agricol 2021.

Reamintim că problema semnalată mai sus este una dintre cele mai importante și frecvente nereguli ale Măsurii, însă solicităm respectuos să se reanalizeze și implementeze în Ghidul Solicitantului sM 17.1, care va fi postat în consultare publică și celelalte aspecte excesiv birocratice sau generatoare de complicații pe care Alianța, prin diferite Adrese și Notificări, le-a adus în atenția MADR și AFIR.

Cele 4 organizații profesionale din agricultură, industrie alimentară și servicii conexe, reunite informal în Alianța pentru Agricultură și Cooperare, însumează aproximativ 3500 de fermieri care lucrează o suprafață totală de 2,5 mil ha, la care se adaugă 1,5 mil ha echivalentul UVM aferent zootehniei, pe întreg teritoriul României. Alianța cuprinde totodată și membri care activează în industria alimentară și cumulează a cifră de afaceri de 24,2%, respectiv un număr de angajați de 15,95% din totalul sectorului agroalimentar românesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.