seminee

Dacă ai de partea ta un profesionist desăvârșit în arta de a construi cu migală de la început și până la sfârșit, un semineu pe lemne la cele mai înalte standarde de calitate, siguranță și funcționalitate, atunci, cu siguranță, alegerea modelului potrivit căminului tău, proiectarea, amplasarea și construcția propriu-zisă al acestuia, vor deveni o muncă extrem de simplă.

Din ce în ce mai mulți dintre clienți descoperă beneficiile funcționale, magia și atmosfera de neegalat pe care un șemineu sau o soba pe lemne de calitate superioară, le poate reda fiecărei locuințe, alături de căldura îmbietoare și eficiența unui foc pe lemne. De funcționarea corespunzătoare, designul și satisfacția clientului sunt responsabili meseriașii devotați și cu experiență, așa cum sunt și cei din echipa PEFOC. Acesta va stabili zona unde poate fi amplasat un șemineu, ținând cont de toate aspectele locuinței tale precum, poziția coșului de fum, grinzi, pereți, geamuri, uși, etc. Indiferent că vorbim despre șeminee clasice, moderne sau seminee rustice, construcția acestora presupune un proces destul de complex pe întreg parcursul proiectului, specialistului revenindu-i cel mai important rol, iar experiența acestuia determină automat, reușita sau insuccesul proiectului tău.

Serviciile oferite de echipa Pefoc și partenerii din întreaga țară, acoperă întreg universul soluțiilor termice alternative, astfel încât să fie în stare să răspundă celor mai înalte exigențe și tuturor cerințelor din partea clienților, precum:

– suport tehnic, consultanță în alegerea corectă a materialelor și dimensionarea acestora în funcție de necesarul termic al casei și proiectarea personalizată a șemineelor;

– construirea de șeminee clasice pe lemne, rustice, moderne sau elegante, folosind focare premium drepte sau pe colț, confectionate din fontă sau căptușite cu șamotă – un material revoluționar consumabil, extrem de renumit pentru proprietățile sale conductoare și izolatoare ale căldurii;

– montaj de semineu electric sau construire de termoșeminee (șeminee de tip centrală) care pot deservi întreaga locuință prin încălzirea apei menajere din calorifere. Echipa se ocupă de astfel de lucrări de la zero și până la stadiul final al proiectului tău, executând, atât montajul șemineului, cât și legarea sa la instalația hidraulică a casei și automatizarea întregului sistem de încălzire;

– construcția, montajul și racordarea coșurilor de fum pentru șeminee, sobe sau centrale pe lemne, peleți sau pe gaz, furnizând soluții termice complete, alături de o întreagă gamă specifică de servicii de întreținere, remediere, mentenanță, verificare și curățare profesională a șemineelor, sobelor, a canalelor de evacuare și pentru horn din material ceramic sau inox.

Așadar, indiferent din ce zonă a țării ai locui, PEFOC îți pune la dispoziție o rețea vastă de meșteri de încredere cu care colaborează de ani buni și care, mereu au oferit deschidere, încredere și transparență în mod constant clienților, de-a lungul a mii de proiecte finalizate cu succes. “Noi facem tot, tu pui pe foc!” nu este doar un simplu slogan, ci o promisiune ce va deveni realitate din momentul în care șemineul tău, va fi lăsat pe mâna unui profesionist cu adevărat experimentat și devotat meseriei sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.