Partidul Alternativa Dreaptă lansează candidatul pentru funcția de primar al municipiului Craiova în persoana d-lui Emil Iulian Mladin, antreprenor.
Consecventă cu propriile scopuri enunţate public în propriile documente, Alternativa Dreaptă anunţă primul pas practic din procesul de pregătire, organizare şi dezvoltare instituţională, în vederea participării la alegerile locale din acest an:
,,Am reflectat cu privire la intenţia mea de a mă implica în alegerile locale din Craiova, pentru funcţia de primar şi am ajuns la concluzia fermă că este mult mai potrivit şi cu mult mai multe şanse de reuşită să candidez în echipa Alternativa Dreaptă (AD) pentru Craiova şi Dolj. Prin urmare, anunţ că m-am înscris în partidul AD şi pregatesc împreună cu colegii primii paşi în vederea participării.
Prin profilul meu de întreprinzător, de persoană activă în mediul privat, de antreprenor cu rezultate clare şi fără datorii la stat, aduc alternativa reală de candidat înaintea oltenilor din Bănie şi cu responsabilitate le voi solicita voturile pentru a demara schimbarea dorită de foarte mulţi: oameni corecţi în administraţia publică locală, cu experienţă managerială relevantă, care prin implicare şi dedicare, pot schimba în bine Craiova şi Dolj, ne spune Emil Iulian Mladin’’.
Ca variantă reală de vot pentru cetăţenii români, Alternativa Dreaptă pregateşte activul de partid existent pentru alegerile locale. AD salută alăturarea şi motivaţia proaspătului coleg din Craiova şi îi invită pe toţi cetaţenii români care vor să se implice la nivel local în alegeri pentru funcţiile de primari şi consilieri şi se regăsesc în valorile AD să ia legătura cu noi prin e-mail, telefon şi reţele sociale.
https://www.facebook.com/AlternativaDreaptaRo/
contact@alternativadreapta.eu
Craiova: Emil Iulian Mladin
iulianemilmladin@gmail.com
tel. 0761251445