Deputatul PNL Nicoae Giugea s-a intalnit, miercuri, 15 ianuarie, cu reprezentanții Ordinului Arhitecților din România, filiala Oltenia. In cadrul intalnniri au fost abordate subiecte importante precum dezvoltarea Craiovei sau salvarea cladirilor de patrimoniu.
Discuția cu domnii Pavel Povescu, Bogdan Tiparu și colegii domniilor lor a scos în evidență un adevăr dureros – Craiova nu are în momentul de față nicio perspectivă de dezvoltare urbanistică. Actualul PUG este la nivelul anului 2000 și nu mai corespunde realităților de pe teren. Iar edilii care au condus Craiova au lăsat intenționat lucrurile așa, pentru că în lipsa unui Plan de Urbanism General, fiecare poate construi unde vrea. Sau bine zis unde vrea primarul, care decide în funcție de cum îl taie capul, sau de cine știe ce alte interese.
De 30 de ani, Craiova se dezvoltă haotic doar pentru că primarii nu au ascultat de specialiștii în urbanism.
Un alt subiect abordat a fost legat de situația clădirilor de patrimoniu pe care autoritățile nu le protejează absolut deloc. Există inițiative ale unor craioveni, cum ar fi cei de la Monumentalist, sau Ambulanța Monumentelor, sau alte ONG-uri care luptă pentru a salva patrimoniul de arhitectură al orașului. Dar conducerea Primăriei ignoră orice astfel de demers.
În mod sigur salvarea patrimoniului Craiovei și stabilirea unui Plan de Urbanism General al Craiovei, care să corespundă actualelor realități se vor număra printre prioritățile mandatului meu de primar.
Întâlnirea face parte din seria de consultări pe care am demarat-o cu toate categoriile profesionale în scopul de a găsit cele mai bune soluții pentru dezvoltarea Craiovei.