Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a declarat, la putin timp dupa ce presedintele Iohannis a promulgat legea care prevede dublarea alocatiilor, ca acestea nu va intra in vigoare pana in luna iulie.

„Noi suntem oameni responsabili, am punctat acest aspect al responsabilităţii şi cu privire la creşterea cu 40% a pensiilor. Sigur că-ţi doreşti, dar o faci raţional, o faci în baza unor elemente care ţin inclusiv de creşterea economică şi de posibilitatea în resurse efective de a o acoperi. Aşa şi aici, nu se pune problema să nu dorim, dar trebuie făcută atunci când se poate şi cum se poate şi, în ceea ce ne priveşte, dorim să se întâmple, dar cel mai probabil se va putea opera la momentul rectificării bugetare din iulie”, a precizat Violeta Alexandru, la Adevărul Live.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.