Travel

Craiova: Un copil de 13 ani a fost prins de jandarmi după ce a furat geanta unei batrane

Un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova care se afla în misiune, în data de 04 ianuarie 2020, în jurul orei 13.00, a observat pe strada Nicolae Romanescu (cartier 1 Mai) din Craiova, o persoană de aproximativ 13 ani, care fugea cu o geantă în mână.

La vederea echipajului de jandarmi, persoana în cauză a aruncat geanta și a continuat să alerge, însă, jandarmii au intervenit prompt, reușind astfel să o intercepteze și apoi să o legitimeze.

Un martor a relatat faptul că, persoana, în vârstă de 13 ani, i-a sustras geanta unei femei de aproximativ 80 de ani, care tocmai ieșise dintr-un magazin din zona respectivă. La câțiva metri depărtare, femeia căreia i se sustrăsese geanta a mărturisit că, într-adevăr, persoana respectivă a împins-o și i-a furat geanta, în care avea alimente și bani.

Actele de constatare întocmite de jandami și persoana în cauză, au fost predate organelor de urmărire penală competente, pentru continuarea cercetărilor.

Comments

Be the first to comment on this article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Go to TOP