Ancheta la Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova

0
ancheta camin

Polițistii doljeni s-au autosesizat după ce la Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova a izbucnit un focar de coronavirus. DSP Dolj a transmis ca, in urma testarilor, in camin au fost confirmate 126 de cazuri de coronavirus.

Directorul și angajații caminului, în campanie pentru Olguța Vasilescu

In data de 11 august, cand zeci de pensionari şi angajaţi ai centrului erau bolnavi de COVID-19, o parte a salariaţilor au plecat din focar pentru a face campanie electorală pentru Olguța Vasilescu, distribuind materiale electorale si o revista de integrame cu chipul candidatei PSD.

”Politisti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice Dolj s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul ca, la un camin pentru persoane varstnice din Craiova, mai multe persoane au fost confirmate povitiv cu virusul COVID 19. In cauza, politistii au intocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de zadarnicirea combaterii bolilor, urmand ca la finalizarea cercetarilor sa se propuna solutie legala prin unitatea de parchet competenta”, se arata intr-un comunicat al IPJ Dolj.

PNL Craiova cere demisia directorului Căminul pentru Persoane Vârstnice

Focarul de coronavirus „instalat” la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Craiova, unde activează peste 150 de angajați pentru 320 de bătrâni, scoate la lumină focarul pesedist al nepăsării criminale. Ni s-a servit forțat inumanitatea unui manager cocoțat în funcție pe orice alt criteriu, mai puțin pe cel al performanței, căruia îi este indiferent dacă bătrâni țintuiți deja la pat, dependenți de o îngrijire permanentă, mor azi sau mâine. Valentin Giurcă este unul dintre directorii care nu mai trebuie tolerați în instituții, din cauza ineficienței și a pericolului la care obligă să se expună oameni nevinovați.

Cerem demisia acestei marionete inventate de Lia Olguța Vasilescu, care în plin focar de COvid19, nu a protejat nici angajații și nici vârstnicii, puși în bătaie de joc să stea câte doi în pat, conform mesajelor disperate care au ajuns către noi, din interior. Acest directoraș cu zâmbetul pe buze a considerat ca într-o situație de viață și de moarte, prioritate este campania electorală de susținere a candidatului PSD la alegerile locale, având desigur datoria încă neachitată față de cea care i-a dat o funcție de care încă își bate joc. Să fii pe străzi ca să strângi semnături, să împarți fițuici politice și să te lauzi cu asta pe rețelele sociale, în timp ce ești plătit să conduci cu toată răspunderea un azil plin de bătrâni infectați în masă din neglijență, ni se pare un gest de conștiință nemiloasă, un comportament specific mucegaiului pesedist, care sperăm să se curețe prin vot, curând.

Trebuie să avem zero toleranță față de slugile politice care nu își fac treaba. Afară din orice sistem cu acest domn Giurcă, care dă ordine salariaților să folosească puținele echipamentele de protecție sau dezinfectantul, doar când vine controlul de la DSP.