VALEA STANCIULUI – un nou serviciu de evidenţă a persoanelor din judeţul Dolj unde cetăţenii pot obţine acte de identitate

0
dolj, craiova

Începând de vineri-21.05.2021-orele 11.00, pe harta serviciilor publice de evidență a persoanelor ce funcționează în mod autonom în județul Dolj, va fi inclus și Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor(S.P.C.L.E.P.) din localitatea Valea Stanciului.

Cetățenii din această comună vor avea posibilitatea să depună cereri și să obțină acte de identitate, la/de la sediul acestui serviciu situat în satul Valea Stanciului, str.Arhitect Cezar Lăzărescu nr.42, în vecinătatea Primăriei Valea Stanciului.

Programul de lucru cu publicul va fi zilnic, între orele 08.00-16,00, excepție făcând ziua de marți când programul de funcţionare este prelungit până la orele 18,30.
Termenul de eliberare al cărților de identitate este de maxim 7 zile de la data depunerii cererii iar în cazul cererilor de cărți de identitate provizorii și de stabilire a reședinței, acestea se vor soluționa pe loc, dacă nu sunt necesare verificări pentru confirmarea identității sau pentru certificarea adresei de reședință.

Pentru situaţii deosebite care necesită eliberarea în regim de urgență a documentelor de identitate, persoanele interesate se pot adresa Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Dolj, cu sediul în mun.Craiova, str.Vulturi nr.9, jud.Dolj, instituţie care are deschise 2 ghişee de lucru cu publicul în Centrul comercial Auchan Craioviţa şi care funcţionează zilnic(de luni până vineri) în intervalul orar 8,30-15,30 cu excepţia zilei de joi când programul este prelungit până la orele 19,30.

Informaţii suplimentare pot fi solicitate la S.P.C.L.E.P.Valea Stanciului – tel/fax:0251319804 sau la Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj – e-mail dpcep_dj@dj.e-adm.ro, tel: 0351437039, fax:0251421624.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here