Salvat după ce a încercat să se spânzure

0
Salvat după ce a încercat să se spânzure!

Salvat după ce a încercat să se spânzure! În spatele fiecărei intervenții se află o luptă contracronometru pentru salvarea unei vieți.

Un astfel de caz a avut loc în comuna Pielești, unde un bărbat a fost găsit spânzurat, însă intervenția rapidă a unui vecin și a

polițiștilor a făcut diferența dintre viață și moarte.

Salvat după ce a încercat să se spânzure!

Alarma a fost dată printr-un apel la 112, după ce o femeie a anunțat că bărbatul și-ar fi pus capăt zilelor prin spânzurare.

La fața locului au ajuns de urgență polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Pielești – agentul-șef adjunct Adrian Hera,

agentul-șef Ilie Curelea și elevul Constantin Cristian, din cadrul Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina. Aceștia l-au

găsit în stare de sufocare, iar, împreună cu un vecin care intervenise primul, i-au acordat primul ajutor până la sosirea

echipajului SMURD.

Datorită reacției rapide și efortului comun al tuturor celor implicați, bărbatul a fost salvat și transportat la spital pentru îngrijiri

medicale.

Dacă tu sau cineva apropiat trece printr-o perioadă dificilă sau are gânduri de sinucidere, este important să ceară

ajutor cât mai repede. În situații de urgență, sună la 112.