Un profesor la un liceu din Craiova a fost reținut pentru viol asupra unui minor. In fapt, cadrul didactic ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 16 ani.
Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au
reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 42
de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.
În fapt, în după-amiaza zilei de 12 septembrie a.c.,
Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat prin apel de urgență 112, de un bărbat de
34 de ani, din municipiul București, cu privire la
faptul că, un bărbat de 42 de ani, din municipiul
Craiova, profesor în cadrul unei unități de
învățământ din localitate, ar fi întreținut relații
sexuale cu o minoră de 16 ani.
La sediul unității de învățământ s-au deplasat
polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova, mai
multe persoane fiind conduse la audieri.
Din cercetările efectuate de polițiști, sub
coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului
de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a stabilit că în cursul anului 2025, în mai multe rânduri( perioada i
anuarie – septembrie), bărbatul de 42 de ani ar fi
întreținut relații sexuale cu o minoră în vârstă de 16 ani.
În urma probatorului administrat, în dimineața zilei de 13 septembrie, polițiștii l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
