În perioada 24 – 25 ianuarie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj vor asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor pe timpul desfăşurării unor manifestări în spaţiul public, astfel:
Vineri, 24 ianuarie, jandarmii doljeni împreună cu lucrători din cadrul structurilor de Poliţie Locală, I.P.J. Dolj şi I.S.U. Dolj, vor asigura măsurile de ordine publică, prin activităţi specifice, pe timpul desfăşurării manifestărilor organizate în municipiul Craiova, Calafat şi Băileşti cu prilejul sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor.
Sâmbătă, 25 ianuarie, efective din cadrul I.J.J. Dolj vor asigura ordinea publică pe timpul marşului organizat de Asociaţia Civică pentru Viaţă, ce se va desfăşura pe traseul Piaţa Mihai Viteazul – Calea Unirii – Lipscani – Piaţa
Fraţii Buzeşti – str. A.I. Cuza – Piaţa Mihai Viteazul, în intervalul orar 14.00-16.30.
Jandarmii doljeni vor asigura măsurile de ordine publică pe întreaga perioadă de desfăşurare a evenimentelor, prin activităţi specifice şi sfătuiesc participanţii să respecte toate măsurile luate de organizatori şi forţele de ordine pentru desfăşurarea activităţilor în condiţii de maximă siguranţă.
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul