Un tânăr de 22 de ani, din comuna Vârtop, este cercetat pentru distrugere, dupa ce ar fi distrus cu o piatră geamul lateral dreapta al portierei și parbrizul al unui autoturism ce apartine unui bărbat, de 43 de ani, din comuna Orodel, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 5000 lei.

În seara zilei de 28 mai a.c., poliţiştii Secţiei nr.7 Poliție Rurală Plenița au fost sesizați de un bărbat, de 43 de ani, din comuna Orodel, cu privire la faptul că, o persoană i-ar fi distrus geamul lateral de la autoturism.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, din cercetări reieșind faptul că, în timp ce bărbatul a lăsat autoturismul parcat de DJ 561 D, în localitatea Vârtop, un tânăr de 22 de ani, din comuna Vârtop, ar fi distrus cu o piatră geamul lateral dreapta al portierei și parbrizul, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 5000 lei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și luarea măsurilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.