Deputat Ion Cupă, președinte PMP Dolj:”Normele de aplicare a legii prin care medicii veterinari de liberă practică urmau să primească încă de la începutul acestui an 10.000 lei lunar trebuie adoptate cât mai repede”

0
ION CUPA

Deputat Ion Cupă, președinte PMP Dolj:”Normele de aplicare a legii prin care medicii veterinari de liberă practică urmau să primească încă de la începutul acestui an 10.000 lei lunar trebuie adoptate cât mai repede”

PMP DOLJ: SPRIJIN PENTRU MEDICII VETERINARI

Rolul medicilor veterinari în comunitățile noastre locale este unul foarte important.

Responsabilitatea acestor specialiști în privința asigurării securității alimentare a populației prin asigurarea sănătății animalelor, prin prevenirea și gestionarea bolilor acestora, inclusiv a celor transmisibile la om, este uriașă. Mai ales în contextul pandemiei pe care o traversăm acum.
Considerăm că guvernul ar trebui să acționeze cât mai rapid pentru ca prevederile legii 236/2019 prin care fiecare medic veterinar de liberă practică urma să beneficieze de o indemnizație de 10.000 de lei pe lună, de la stat, să devină realitate.

Medicii veterinari din toată țara (inclusiv medicii din cele peste 100 de clinici și cabinete de medicină veterinară din județul Dolj) așteaptă această măsură.

Riscul de închidere sau restrângere a activității acestor unități sanitar veterinare, mai cu seamă în mediul rural, este unul foarte mare în absența aplicării în practică a legii menționate mai sus.
Această categorie de profesioniști, prezenți întotdeauna cu soluții care au limitat efectele economice negative ale diferitelor epidemii de boli la animale, sunt acum în imposibilitatea de a-si continua activitatea în slujba comunităților și a intereselor cetățenilor.

Tarifele pentru acțiunile sanitare veterinare de interes public, contractate cu statul, au rămas cele din 2013 ceea ce este inacceptabil.
PMP Dolj consideră că Guvernul României trebuie să țină cont de acest lucru și să adopte repede normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii.

BIROUL DE PRESĂ PMP DOLJ