Astăzi, 20.01.2021, între orele 10.00 – 11.00, a avut loc în Piața Prefecturii din Craiova o acțiune de protest a membrilor U.S.TC.N.S CARTEL-ALFA Filiala Dolj, organizație ce reprezintă interesele salariaților din sănătate, poliție, învățământ, asistență socială si mediul privat.
La finalul acțiunii de protest, Prefectul județului Dolj – dl. Nicușor Roșca împreună cu Subprefectul Județului Dolj – dna. Daniela Dobrin, au avut o întrevedere cu reprezentanții acestor organizații sindicale la sediul Prefecturii Dolj.
În cadrul acestei întâlniri, pe lângă problemele ridicate și sintetizate în memoriul depus la Instituția Prefectului – Județul Dolj cu privire la măsuri fiscal-bugetare adoptate referitoare la înghețarea drepturilor salariale, au mai fost discutate și alte aspecte legate de modalități de salarizare având în vedere și contextul actual al pandemiei de Covid-19.
Prefectul județului Dolj, dl. Nicușor Roșca, a asigurat partenerii de discuție că va întreprinde toate demersurile instituționale în sprijinul revendicărilor formulate.
Foto Craiovaforum.ro