vela, ministru, isu dolj, rude

Licitația deschisă organizată în vederea atribuirii contractului de executare a lucrărilor de modernizare a unui tronson cu lungimea de peste 12 kilometri din drumul județean 561B Segarcea – Zăval a fost lansată în urmă cu două zile, a declarat președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, potrivit căruia investiția este realizată printr-un proiect cu finanțare europeană, implementat în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria.

Consiliul Județean a derulat etapizat lucrările de îmbunătățire a acestei artere rutiere, cu o lungime totală de peste 35 de kilometri, care conectează localitățile Segarcea și Zăval. Într-o primă fază, cu fonduri europene în sumă de 6,5 milioane de euro, obținute prin Programul Operațional de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007 – 2013, am finalizat reabilitarea unui tronson de 11 kilometri, cuprins între Zăval și Horezu Poenari.

Am continuat demersul în actualul exercițiu financiar și ne-a fost aprobat un nou proiect, în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria, cu o valoare de aproximativ 8,6 milioane de euro pentru activitățile implementate de CJ Dolj. Prin intermediul acestuia, abordăm un nou segment al drumului județean 561B, între Horezu Poenari și Padea, în lungime de peste 12 kilometri. În cursul anului trecut, a fost elaborată documentația tehnică, astfel că în urmă cu două zile am lansat licitația pentru atribuirea contractului de lucrări, ofertele putând fi depuse până la data de 16 martie.

Investiția vizează modernizarea părții carosabile, dar și amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale, construirea de podețe sau realizarea de spații pentru parcare și de stații pentru autobuze. De asemenea, demersul include și o serie de soluții moderne pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, capitol la care se înscriu panourile de avertizare a șoferilor cu privire la viteză, precum și sistemele de semnalizare și iluminare a trecerilor pentru pietoni, alimentate cu energie solară“, a precizat președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean Dolj Cosmin Vasile a menționat faptul că demersul care va completa modernizarea DJ 561B se apropie de momentul semnării contractului de finanțare din fonduri europene.

Îmbucurător este și faptul că un proiect similar celui pentru care a fost inițiată licitația de atribuire a contractului de lucrări – proiect depus tot în cadrul Programului Interreg V-A și care se referă la ultimul tronson din DJ 561B, între Padea și Segarcea – se află acum într-un stadiu avansat al procedurii de precontractare. Așadar, estimăm că în curând vom semna documentele prin care obținem finanțare europeană și pentru acest sector de drum, suma care revine Consiliului Județean fiind de peste 5 milioane de euro.

Vom ajunge astfel, în actual mandat, la un total de peste 145 de milioane de euro, reprezentând valoarea cumulată a demersurilor de îmbunătățire a infrastructurii rutiere pe care CJ Dolj le derulează cu fonduri nerambursabile, investiții care vizează aproximativ o cincime din rețeaua de drumuri județene.

La patru dintre aceste obiective, lucrările se află deja în desfășurare, în timp ce pentru alte patru sunt în derulare licitațiile în vederea atribuirii contractelor, în acest ultim caz regăsindu-se și cele mai ample proiecte pe care le-am inițiat în acest domeniu: modernizarea drumurilor județene 552 Craiova – Cetate și 561A Giurgița – Băilești – Plenița – limita județului Mehedinți“, a declarat vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile.

În cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria, Consiliul Județean Dolj implementează, în parteneriat cu Agenția de Infrastructură Rutieră din Sofia, proiectul „Dolj – Montana: Pași comuni pentru o mai bună conectivitate“, care vizează, pentru partea română, modernizarea unui tronson cu lungimea de 12,13 kilometri din drumul județean 561B.

Contractul de executare a lucrărilor, cu o valoare estimată de 30.377.120 de lei, fără TVA, are prevăzută o durată de realizare de 12 luni.

BIROUL DE PRESĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.