Bătaie într-un centru comercial din Craiova. Doi bărbați au ajuns în arest pentru 30 de zile
Un conflict izbucnit într-un centru comercial din Craiova s-a încheiat cu arestarea preventivă a doi bărbați, în vârstă de 42 și 43 de ani. Cei doi sunt acuzați că s-au agresat reciproc și au tulburat ordinea și liniștea publică.
Incidentul s-a petrecut pe 6 noiembrie, în jurul orei 19:37, când polițiștii au fost alertați de un tânăr care a observat mai multe
persoane implicate într-o altercație.
La sosirea echipajelor, oamenii legii au identificat unul dintre participanți, însă celălalt bărbat plecase de la fața locului. Acesta a
fost găsit ulterior în județul Mehedinți, de polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Șimian, și adus la Craiova pentru audieri.
În urma probatoriului administrat, ambii bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Craiova a dispus
arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

