Bărbatul din Republica Moldova, reținut în Dolj după ce a furat un autoturism și l-a condus fără permis
Bărbatul de 26 de ani, cetățean al Republicii Moldova, care a fost căutat de polițiștii doljeni și depistat în extravilanul localității
Catane, a fost reținut pentru 24 de ore, informeaza IPJ Dolj.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Craiova, au continuat cercetările și au administrat probatoriul în cauză.
În urma anchetei, tânărul este cercetat pentru furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras un autoturism, pe care ulterior l-ar fi condus pe drumurile publice, deși nu deținea permis
de conducere.
După emiterea ordonanței de reținere, bărbatul a fost escortat de polițiști și introdus în Centrul de Reținere și Arestare
Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de arestare
preventivă.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea întregii situații de fapt și a tuturor împrejurărilor în care au fost comise
faptele.
Persoana cercetată beneficiază, pe tot parcursul procesului penal, de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege,
precum și de prezumția de nevinovăție.

