Austeritate doar pe hărtie: primarii din Dolj sparg zeci de mii de euro pe petreceri

0

Austeritate doar pe hărtie: primarii din Dolj sparg zeci de mii de euro pe petreceri. Aproape toți primarii din Dolj se văicăresc că nu sunt bani, că bugetele sunt la limită și că vremurile sunt grele. Însă, când vine  vorba despre organizarea Zilelor Comunei sau a altor spectacole fără nicio utilitate reală pentru comunitate, aceiași edili găsesc imediat zeci de mii de euro pentru distracție, imagine și, bineînțeles, publicitate.

Doar săptămâna trecută, în plină austeritate, așa cum o numesc chiar ei, au avut loc două astfel de sindrofii. Evident, ocazii

perfecte pentru poze de grup, parade politice și campanie mascată pe bani publici.Ziua Comunei Castranova

Ca tabloul să fie complet, cele două comune sunt conduse de partide diferite: una de PNL,

cealaltă de PSD. În comuna Castranova, administrată de un primar liberal, nu s-a ratat

momentul clasic al fotografiilor de partid și al spectacolului ieftin. La doar câteva zile

distanță, aceeași rețetă a fost pusă in scenă in comuna Dragotești, condusă de un primar PSD.

Aceeași mascaradă, aceleași poze regizate, aceleași discursuri pe care le înțeleg doar ei și aceeași risipă cinică din bani publici.

 Ziua Comunei Castranova

Când repeți la nesfârșit că nu sunt bani, dar continui să organizezi evenimente care înghit zeci de mii de euro, înseamnă un

singur lucru, si anume, ca minți cu nerusinare.

Nu știm încă exact cât au cheltuit cele două primării pe lăutari, mici, băuturi, afișe și publicitate, dar cu siguranță vom verifica.

Pentru că, într-o perioadă în care oamenilor li se cere să strângă cureaua, administrațiile locale par să nu renunțe niciodată la

propriile privilegii și la spectacolele făcute pe bani publici.