Accident rutier pe strada Unirii din Craiova. Un mopedist a ajuns la spital.
Un accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 13:13, pe strada Unirii, din municipiul Craiova.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul
Biroului Rutier Craiova, după ce Inspectoratul de
Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la
producerea evenimentului.
Accident rutier pe strada Unirii din Craiova. Un mopedist a ajuns la spital
Din primele cercetări efectuate de oamenii legii, s-a
stabilit că în accident au fost implicate un
autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din
Craiova, și un moped condus de un tânăr de 30 de
ani, tot din municipiu.
În urma coliziunii, conducătorul mopedului a
suferit leziuni și a avut nevoie de îngrijiri medicale,
fiind transportat la spital pentru investigații și
tratament de specialitate.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători cu
aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru
vătămare corporală din culpă, iar cercetările
continuă pentru stabilirea cu exactitate a
circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

