Accident pe DN 65 F: Motociclist italian rănit după impactul cu un autoturism condus de un craiovean de 84 de ani!
Un accident rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 10:55, pe centura de nord a municipiului Craiova (DN 65 F), informeaza Cronica Olteniei.
În eveniment au fost implicate un autoturism și o motocicletă, ambele circulând pe direcția Calea București – Drumul Expres
DEx12.
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Craiova, coliziunea s-a produs între un autoturism condus de un
bărbat din Craiova, în vârstă de 84 de ani, și o motocicletă condusă de un cetățean italian, în vârstă de 67 de ani.
În urma impactului, motociclistul a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și
transportat la spital pentru investigații amănunțite, fiind conștient și cooperant în momentul preluării.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că niciunul nu consumase băuturi alcoolice.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările la fața locului pentru stabilirea cu
exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

